Parteneriatul SNN cu Primăria comunei Doicești
Ca parte a valorii şi direcţiei strategice Empatie şi Responsabilitate, SOCIETATEA NAȚIONALĂ „NUCLEARELECTRICA” S.A. (SNN) are ca intenţie îmbunătățirea condițiilor din comunitățile din care face parte. Implicarea SNN în comunitatea locală Doicești vine în contextul demarării proiectului „Demolare clădire existentă, construire Școală Gimnazială nr. 3 și sală de educație fizică școlară în comuna Doicești, județul Dâmbovița” prin semnarea contractului de finanțare.
Astfel, alături de Primăria comunei Doicești prin contractul de sponsorizare din data de 31.10.2024 SNN participă în mod direct la repararea vechiului sediu al Școlii Gimnaziale nr. 1 Doicești amplasată în str. Constantin Brâncoveanu, nr. 435, sediu care va fi folosit pentru mutarea copiilor pe durata implementării proiectului menționat anterior.
Costurile pentru reparațiile capitale a sediului vechii școli din sat, în valoare de 639.690,97 lei sunt acoperite integral din fonduri SNN.
Prin implicarea în repararea vechiului sediu al Școlii Gimnaziale nr. 1 Doicești amplasată în str. Constantin Brâncoveanu, nr. 435, SNN și-a propus să contribuie la asigurarea unor condiții normale pentru desfășurarea actului educațional, care va avea efect direct în reducerea ratei de părăsire timpurie a sistemului educațional, precum și creșterea accesului și participării la un învățământ de calitate, corelat cu dezvoltarea unei infrastructuri educaționale moderne.
Copiii sunt viitorul oricărei societăți. Astfel că investiția în educația copiilor va avea un impact pozitiv asupra comunității. Prin susținerea financiară a unui astfel de proiect se vor obține numeroase beneficii semnificative atât pentru școală, cât și pentru sponsori și comunitatea locală, având un impact pozitiv asupra educației și dezvoltării sociale.
In numele comunității locale,
MULȚUMIRI DIN SUFLET SPONSORULUI PRINCIPAL:
S.N. NUCLEARELECTRICA S.A.
+
CU DEOSEBIT RESPECT,
ing. Cozmin-Petruț STANA – Primarul comunei Doicești